Salariul minim brut pe economie va crește începând cu 1 ianuarie 2022

Salariul minim brut pe economie va crește începând cu 1 ianuarie 2022

Începând cu 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe economie va crește la 2.550 de lei, în conformitate cu modificările legislative introduse prin Hotărârea de Guvern nr. 1071 din 04.10.2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Concret, actul normativ prevede următoarele: 

  • salariul de baza minim brut va fi în valoare de 2.550 lei lunar, ceea ce corespunde unui salariul net de 1.524 lei;
  • pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de baza minim brut garantat în plata va fi tot 2.550 lei lunar, iar salariul net va fi 1.524 lei;
  • salariul minim din construcții rămâne neschimbat, respectiv 3.000 lei brut, scutit de contribuția la sănătate, impozit pe venit și Pilonul II. Adică, angajații  din construcții vor fi remunerați în continuare cu un salariu net de 2.362 lei;
  • începând din 1 ianuarie, cei care depun Declarația Unică se vor raporta la un nou plafon, respectiv 30.600 lei.

Înregistrarea în Revisal

Transmiterea în Revisal a modificărilor contractelor individuale de muncă, survenite în urma majorării salariului minim brut garantat în plată se va face în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare.

Alte modificări legislative

Totuși, salariul minim de 2.550 de lei poate fi acordat unui salariat pentru o perioadă de cel mult 2 ani. Ulterior, angajatorul va fi obligat să crească salariul de încardare peste acest prag. 

Mai precis, obligația decurge din prevederile Ordonanței de Urgență nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:

  • salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioada de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de baza superior salariului de baza minim brut garantat în plată.

Același act normativ vine însă și cu o aplicare retroactivă, în sensul că, prevederile de mai sus se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.

În concluzie, considerăm că este necesară majorarea salariului în cazul angajaților încadrați cu salariul minim pe economie care au o vechime mai mare sau egală cu 24 de luni la angajatorul respectiv. Calculul trebuie să înceapă din data de 20.12.2021 “înapoi” cu 24 de luni la angajator, fiind astfel necesară majorarea salariului brut cu această dată.

Corina Dincă

Expert contabil și auditor financiar , Tecor Audit SRL

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și află primul noutățile.

Acest text nu poate fi copiat fără acordul scris al Academiei de Finanțarare.

Pin It on Pinterest