fbpx

idei de afaceri cum sa primesti fonduri nerambursabile pentru o cofetarie

Înființarea unei cofetării sau patiserii reprezintă, în anul 2022, una dintre ideile de afaceri cu un potențial ridicat de dezvoltare, ca urmare a investiției minime necesare și a preferinței în creștere a consumatorilor pentru produsele proaspete, de calitate și obținute pe baza unor ingrediente naturale. În plus, anul 2022 va aduce multiple posibilități de finanțare a afacerilor mici și debutante din fonduri nerambursabile europene sau naționale, ajutorul primit putând acoperi un procent de până la 100% din investiția necesară.

Ideea de afaceri prezentată în cadrul prezentului articol a fost finanțată prin intermediul Start-up Nation 2017 și Start-up Nation 2018-2019 și poate primi fonduri europene nerambursabile și în perioada următoare.

Produsele de cofetărie și patiserie sunt foarte populare în consumul alimentar al românilor, înregistrându-se, tot mai accentuat, o preferință pentru produsele proaspete realizate din ingrediente cât mai naturale. 

Prăjiturile, biscuiții, fursecurile și alte produse de cofetărie și patiserie realizate artizanal și în cadrul unor unități de producție mici au reprezentat două treimi din valoarea vânzărilor în anul 2015. Acest lucru se datorează, totodată, și unei fragmentări puternice pe piața produselor de cofetărie și patiserie, numărul fabricilor mari, cu acoperire națională, fiind totuși mic. 

Investițiile în realizarea unor cofetării sau patiserii noi sunt încurajate și susținute și de către diverse programe de finanțare din fonduri europene sau naționale. Echipa noastră de consultanți a obținut, în cursul anului 2017, o finanțare nerambursabilă de aproape 200.000 de lei (aproximativ 44.000 de euro la cursul de schimb valutar de la data depunerii planului de afaceri) pentru o cofetărie în București. 

Consultanță Start Up Nation 2022

Academia de Finanțare

Vrei să începi o afacere similară și să primești până la 200.000 de lei nerambursabili? Completează formularul pentru o analiză gratuită a proiectului tău.

Etapele necesare înființării unei cofetării din fonduri europene

Înființarea unei cofetării sau patiserii prin intermediul unei finanțări nerambursabile presupune parcurgerea unor anumiți pași prestabiliți: 

  • identificarea codului CAEN al investiției;
  • înființarea unei societăți comerciale;
  • identificarea liniei de finanțare adecvată;
  • stabilirea investiției necesare;
  • pregătirea planului de afaceri;
  • depunerea proiectului și solicitarea ajutorului financiar nerambursabil.

Aspecte preliminare pregătirii planului de afaceri

Înainte de a începe pregătirea planului de afaceri, antreprenorul care urmărește realizarea unei investiții într-o cofetărie sau patiserie trebuie să se preocupe de aspectele juridice ale viitoarei sale afaceri. 

Alegerea codului CAEN

De aceea, primul pas este încadrarea investiției într-o activitate economică, respectând clasificarea activităților economice din economie (CAEN). Astfel, cea mai potrivită încadrare este cea oferită de codul CAEN 1071 – Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie.

Conform acestui cod CAEN, este permisă fabricarea produselor proaspete de brutărie, cum ar fi: pâinea și alte specialități de pâine (chifle), dar și a produselor de patiserie, prăjituri, plăcinte, clătite, tarte, vafe și pâine prăjită. 

 

Înregistrarea societății comerciale

După identificarea codului CAEN adecvat, va trebui să alegi forma juridică potrivită pentru afacerea ta. Acest lucru îl vei putea face în funcție de multe criterii, cel mai important fiind volumul de activitate pe care îl estimezi:

  • dacă vei desfășura o activitate restrânsă, atunci poți lua în considerare înregistrarea ta ca persoană fizică autorizată (PFA) sau întreprindere individuală (ÎI);
  • totuși, dacă urmărești să desfășori o activitate amplă, să ai angajați, forma potrivită pentru afacerea ta va fi societatea cu răspundere limitată (SRL).

Cu atât mai mult, dacă urmărești obținerea unei finanțări nerambursabile pentru înființarea unei cofetării sau patiserii, va trebui să alegi înregistrarea unui SRL. Cu excepția finanțărilor acordate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și a programului Femeia Antreprenor, nicio altă linie de finanțare nu finanțează proiectele depuse de către PFA sau ÎI, considerându-le solicitanți neeligibili.

Pașii pentru înființarea unui SRL sunt detaliați pe pagina Oficiului Național al Registrului Comerțului, iar intenția de a accesa fonduri nerambursabile europene sau naționale nu schimbă în niciun fel procedura de înregistrare a firmei.

Vrei să demarezi o afacere similară cu fonduri nerambursabile?

Investiția necesară pentru a înființa o cofetărie

Înaintea pregătirii efective a planului de afaceri, va trebui să stabilești cu exactitate care sunt bunurile și echipamentele de care ai nevoie pentru înființarea unei cofetării sau patiserii. Investiția se stabilește pornind de la o listă completă de echipamente necesare și prețurile exacte pentru achiziționarea acestora.

Astfel, pentru înființarea unei cofetării sau patiserii vei avea nevoie cel puțin de următoarele dotări:

  • Cuptor convecție multi-tăvi;
  • Malaxor;
  • Mașină electrică pentru gătit creme;
  • Mașină pentru preparat înghețată;
  • Mixere pentru bucătărie;
  • Mașini de foietat / turat aluat;
  • Mașini pentru fursecuri;
  • Mașini pentru divizare / formare aluat;
  • Mașini pentru creme fierte;
  • Mașini pentru produse cu umplutură;
  • Mașini pentru măcinat nucă, migdale, etc;
  • Mașini pentru spălat, spart, separat ouă;
  • Mașini pentru decorare și dozare creme;
  • Mașini pentru tăiat prăjituri;
  • Mașini pentru tarte
  • Mașini de ambalat și închis pungi;
  • Mașini pentru spălat ustensile;
  • Vitrină expunere patiserie și cofetărie;
  • Mobilier din inox (masă, banc de lucru, chiuvetă, rafturi).

Anumite programe de finanțare decontează construirea spațiului de producție (așa cum este cazul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală) sau achiziția ori închirierea acestuia (Start-up Nation). În cazul în care urmărești includerea acestor cheltuieli în bugetul proiectului, va trebui să alegi programul de finanțare potrivit.

Spațiul de producție și echipamentele pentru bucătărie reprezintă cu siguranță cea mai mare parte a investiției necesare pentru înființarea unei cofetării sau patiserii, însă sunt și alte elemente pe care le poți include în planul de afaceri, urmând a fi decontate din ajutorul financiar nerambursabil:

  • realizarea unui site de prezentare a produselor și de promovare online a afacerii;
  • achiziția de echipamente IT (cel puțin un laptop cu imprimantă pot fi justificate);
  • achiziția de software (cel puțin un program de editare text, program de operare, antivirus, program de contabilitate și software de gestiune);
  •  echipamente pentru ventilare.

În plus, dacă planul de afaceri pe care l-ai creionat necesită și achiziționarea unui mijloc de transport trebuie să știi că nu toate programele de finanțare permit decontarea unei autoutilitare. 

Alegerea programului de finanţare optim

Identificarea programului de finanțare potrivit este un proces dependent de mai multe variabile:

  • localizarea investiției (spațiul rural sau spațiul urban);
  • vechimea societății (firmă cu istoric sau start-up);
  • forma de organizare a întreprinderii (PFA, ÎI, SRL, SRL-D, SA, etc);
  • ponderea ajutorului financiar nerambursabil (ajutor de 100% sau programe care necesită cofinanțare din partea antreprenorilor).

Ținând cont de criteriile amintite mai sus, putem concluziona că cea mai potrivită sursă de finanțare pentru o cofetărie sau patiserie o reprezintă programul Start-up Nation 2022. Acesta nu este singurul program de finanțare recomandat unei astfel de investiții, iar în funcție de criteriile amintite anterior, și alte programe de finanțare sunt disponibile.

Vrei să demarezi o afacere similară cu fonduri nerambursabile?

Întocmirea planului de afaceri pentru o cofetărie sau patiserie

Abia după ce investiția este stabilită poți trece la întocmirea planului de afaceri pentru înființarea unei cofetării sau patiserii cu fonduri nerambursabile. 

Structura planului de afaceri în cadrul unui program de finanțare este impusă de către finanțator și urmărește următoarele puncte:

  • prezentarea veniturilor pe care cofetăria sau patiseria le-ar putea genera în viitor;
  • prezentarea cheltuielilor specifice acestei afaceri;
  • întocmirea prognozelor financiare privind cash-flow-ul, contul de profit și pierdere și bilanțul;
  • calculul indicatorilor economico-financiari.

O cofetărie sau patiserie vor genera venituri din vânzarea produselor proprii, iar cel mai mare segment de clienți este reprezentat, în general, de către persoanele fizice.

Deși cererea este constantă pe durata unui an, există câteva vârfuri ale cererii, acestea fiind reprezentate de evenimente precum onomastici importante sau sărbători religioase.

Principalele cheltuieli pe care o cofetărie sau patiserie le generează sunt următoarele:

  • cheltuielile cu materiile prime;
  • cheltuielile cu utilitățile, dintre care cele mai importante sunt electricitatea și gazul;
  • cheltuielile cu forța de muncă, acestea fiind decontate prin intermediul fondurilor nerambursabile pentru o durată de cel mult 12 luni (nu toate programele decontează salariile și contribuțiile sociale, totuși);
  • cheltuielile generate de echipamentele achiziționate: amortizări, întreținere, asigurări.

Depunerea proiectului și solicitarea sprijinului financiar nerambusabil

Depunerea proiectului se realizează în sistem electronic, pe site-ul ministerului care reprezintă autoritatea de management a programului de finanțare ales.

Documentația completă cuprinde:

  • plan de afaceri;
  • cerere de finanțare;
  • documente suport cerute pentru justificarea informațiilor prezentate în planul de afaceri.

Aceste documente se vor semna și se vor încărca în format electronic pe site-ul finanțatorului, însă doar în perioada în care sesiunea este activă. 

Proiectele se selectează în funcție de criteriile enunțate în ghidul solicitantului, în ordinea inversă a punctajului obținut în cadrul etapei de evaluare. 

În cazul în care ai întrebări suplimentare legate de realizarea unei investiții din fonduri europene sau naționale pentru înființarea unei cofetării sau patiserii, te rog să ne contactezi.

Mult succes! 

Vrei să demarezi o afacere similară cu fonduri nerambursabile?

Grupul Facebook -Academia de Finanțare

Înscrie-te în GRUPUL FACEBOOK și află primul noutățile.

Consultanță fonduri europene pnrr

Urmărește-ne pe Social Media:

Marian Dumitrache

Acest text nu poate fi copiat fără acordul scris al Academiei de Finanțarare.

Cum Să Întocmești Rapid Bugetul Unui Proiect Finanțat din Fonduri Nerambursabile

CURS ONLINE GRATUIT

9 Lecții Video care te vor ajuta să întocmești mai Ușor Bugetul unui Proiect ca să Accesezi Fonduri Nerambursabile cu Succes.

Curs online Gratuit Accesare fonduri Europene

You have Successfully Subscribed!

Informații Utile Fonduri Europene Nerambursabile

 

 

Înscrie-te La Newsletter Și Fii La Curent Cu Noutățile din domeniul Fondurlor Europene și Naționale Nerambursabile.

 

Felicitări pentru înscriere la newsletter.

Pin It on Pinterest

Share This