Program internship online
Consultant fonduri nerambursabile
Despre programul de internship
Programul de Internship oferit de Academia de Finanțare este special conceput pentru a oferi informațiile practice necesare persoanelor interesate de demararea unei activități de consultanță.
În cadrul acestui program de internship ne propunem:
- să identificăm potențialul de dezvoltare al participanților și să asigurăm cadrul adecvat formării profesionale a acestora;
- să facilităm aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice specifice domeniului consultanței;
- să formăm viitori profeșioniști care să-și construiască o carieră în consultanță.
Profilul candidaților
Programul se adresează în principal proaspeților absolvenți de studii economice sau tehnice, dar și persoanelor care doresc o schimbare în carieră.
Vom sprijini persoanele care dovedesc o atitudine deschisă, curiozitatea și dorința de a învăța și de a se perfecționa permanent.
Desfășurarea programului de internship
Programul este astfel conceput încât fiecare stagiar va avea șansa de a cunoaște procedura de întocmire a unui proiect în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile.
Stagiul le oferă participanților posibilitatea de a fi implicați în activitățile de rutină ale unui consultant în accesare fondurilor nerambusabile.
La incheierea programului, vom asigura, la cerere, o evaluare a fiecărui stagiar, indicând acțiunile concrete pentru îmbunătățirea performanțelor.
primești acces la un
Curs online
Pe durata programului de internhip vei primi acces la un curs online pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Cursul prezintă pașii necesari colectării informațiilor necesare de la client, întocmirea bugetului investiției și completarae formularelor specifice proiectului.
Participi la
Întâlniri live
Vom organiza întâlniri live prin intermediul platformei Go To Meeting pe durata programului de internship pentru a discuta etapele accesării fondurilor nerambursabile.
Calendarul întâlnirilor live și detaliile de logare vor fi transmise persoanelor acceptate în cadrul programului de internship.
Întocmești periodic diverse
Formulare
Vei întocmi diverse documente ce privesc accesarea fondurilor nerambursabile, pe baza instrucțiunilor primite din partea noastră: chestionare de consultanță, listă de documente necesare, condiții de eligibilitate, cerere de finanțare, declarații pe proprie răspundere.
Înțelegi pașii de întocmire ai unui
Plan de afaceri
Vom discuta modalitatea corectă de întocmire a unui plan de afaceri, pornind de la datele furnizate de client, ținând cont de condițiile ghidului solicitantului.
La finalul programului de internship, vei primi un model de plan de afaceri întocmit corect.
Primești din partea noastră
Feedback personalizat
La finalul programului de internship îți vom oferi un feedback cu privire la implicarea ta în cadrul activităților comune.
Îți vom indica, de asemenea, acțiunile viitoare pe care trebuie să le întreprinzi pentru a demara o activitate de consultanță pe cont propriu.
Programul întâlnirilor online
Ședința 1
Data: 25.08.2020
Ora: 16.30 – 20.30
Introducere:
În cadrul acestei ședințe vom discuta despre:
- prezentarea programului de internship online;
- prezentarea cursului online la care se acordă acces pe durata internship-ului;
- prezentarea surselor de informare pe care le vom folosi;
- analiza ghidului solicitantului.
Ședința 2
Data: 27.08.2020
Ora: 16.30 – 20.30
Colectarea informațiilor de la client:
În cadrul acestei ședințe vom discuta despre:
- analiza documentelor solicitate de finanțator;
- chestionarele de consultanță;
- listele de documente necesare;
- legislație aplicabilă.
Ședința 3
Data: 31.08.2020
Ora: 16.30 – 20.30
Întocmirea bugetului unei investiții:
În cadrul acestei ședințe vom discuta despre:
- realizarea unei machete de lucru pentru întocmirea bugetului;
- completarea bugetului cu informațiile colectate de la client;
- corelarea bugetului investiției cu precizările ghidului solicitantului.
Ședința 4
Data: 02.09.2020
Ora: 16.30 – 20.30
Documentarea în vederea întocmirii planului de afaceri:
În cadrul acestei ședințe vom discuta despre:
- Surse de informare pentru documentarea inițială;
- colectarea informațiilor privind piața de desfacere;
- colectarea informațiilor privind concurența;
- analiza și interpretarea informațiilor și documentelor colectate de la client.
Ședința 5
Data: 04.09.2020
Ora: 16.30 – 20.30
Realizarea prognozelor economice:
În cadrul acestei ședințe vom discuta despre:
- prognoza veniturilor;
- prognoza cheltuielilor;
- întocmirea prognozelor economice;
- obligațiile asumate în perioada de implementare;
- obligațiile asumate în perioada de monitorizare.